Un trotuar de aproape 200 de metri este construit în această perioadă în comuna ieşeană Româneşti cu ajutorul asistaţilor social. Şefii primăriei susţin că nu sunt primele investiţii pe care le realizează cu ajutorul celor 34 de persoane apte de muncă.
„Continuăm proiectul nostru de infrastructură edilitară locală prin forţe proprii, în regie proprie, cu oamenii noştri. Încercăm în felul acesta să folosim cât mai bine resursa umană pe care o avem, inclusiv persoanele care primesc ajutor social, deoarece resursele financiare sunt destul de limitate“, a transmis primarul Ioan Stegariu. Cel care luni era pe şantierul din comuna Româneşti, viceprimarul Cristinel Zaharia, a explicat cum a reuşit să mobilizeze asistaţii social: „La început cu vorba bună, însă la unii care nu veneau la muncă le mai tăiam din ajutor câte o lună, iar apoi veneau ei la primărie să ceară. Avem 34-35 de persoane care trebuie să presteze muncă, în afară de ăştia mai sunt şi cu scutiri medicale. Primesc 92-94 de lei lunar pentru orele pe care le muncesc“. Oamenii sunt chemaţi câte 3-4 pe zi şi participă la toate lucrările care trebuie realizate pe tot parcursul anului. „Au făcut de toate. Avem două pâraie, au curăţat albiile, au săpat şanţuri, au strâns gunoaiele. Avem şi unii care au făcut ore în plus, dar le-am zis că oricum vine iarna şi nu mai sunt multe activităţi, poate doar când este zăpadă mare“, a mai explicat viceprimarul Zaharia. În această perioadă lucrează cu asistaţii social la un trotuar şi rigolele aferente. „Cred că aşa am economist 10.000 de lei cu manopera. Am dat bani de la primărie pentru materiale, cam tot atât, dar dacă trebuia să plătim şi mâna de lucru ne ajungea destul de mult. Sperăm ca luna asta să terminăm lucrarea“, a afirmat viceprimarul din comuna Româneşti. SURSA: adevarul.ro.FOTO Comuna care şi-a scos asistaţii la muncă!
Publicat la 19.09.2017, 04:49:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
