Magnatul media australian, Rupert Murdoch, şi-a pus în aplicare planurile măreţe şi va lansa un canal de televiziune cu specific economic. Fox Business Network se doreşte a fi un concurent redutabil pentru liderul din domeniu, CNBC, parte a General Electric, dar şi pentru Bloomberg Television. Concernul încearcă să-i atragă pe abonaţii televiziunilor prin cablu şi satelit din Statele Unite, interesaţi de ştiri din domeniul financiar.
Oficialii companiei au anunţat că, potrivit acordului de distribuţie semnat cu principalii operatori de cablu din Statele Unite, vor fi receptaţi pentru început de 30 milioane de abonaţi. Înfiinaţrea noului canal de televiziune este cea mai recentă mişcare făcută de Murdoch pentru extinderea imperiului său media.
În vârstă de 76 de ani, magnatul australian deţine aproximativ 30 % din News Corporation, care include reţelele de televiziune Fox şi Sky, studiourile de film Twentieth Century Fox, ziarele britanice „Times” şi „The Sun”, precum şi operatori TV prin satelit în toată lumea. Noul proiect, al unui canal business, vine în completarea celor peste 1,5 miliarde de dolari investiţi anul trecut în cumpărarea portalului de internet myspace.com.
Planurile de expansiune nu se opresc aici. Murdoch a declarat recent că “internetul este de abia la început” şi că investiţiile viitoare ale grupului News Corp. se vor canaliza în această direcţie. Totuşi, cea mai mare şi mai importantă investiţie a miliardarului Rupert Murdoch a fost cumpărarea publisherului Dow Jones, care deţine prestigiosul "Wall Street Journal". Achiziţia a avut loc în august şi i-a consolidat prima poziţie în lumea media. Ziarul-emblemă pentru comunitatea business mondială l-a costat pe mogulul australian nu mai puţin de 5 miliarde de dolari.
Fox Business Network, un nou canal TV economic în SUA
Publicat la 15.10.2007, 13:11:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
