În economia chineză ies la iveală fisuri de rău augur ce pun în pericol redresarea globală, arată un raport dat publicităţii recent la Beijing, iar analiştii iau în calcul scenariul cel mai rău – intrarea economiei mondiale în vrie.
TEMPERATURA PROPICE. Preţurile caselor s‑au prăbuşit, fabricile produc pe stoc, neliniştile se înmulţesc – toate aceste semne arată că unul dintre principalele motoare economice ale lumii începe să se gripeze. După luni de rapoarte pesimiste şi avertismente lansate de experţi, China a dat publicităţii la începutul lunii ultimele cifre privind evoluţia ei economică, iar situaţia nu arată deloc bine. Cel mai impresionant vector al puterii economice chineze, producţia, a scăzut pentru prima dată în ultimele nouă luni, în timp ce exporturile şi puterea de cumpărare au stagnat, în contextul suferinţelor de pe pieţele externe.
Ultimele veşti economice pun şi mai multă presiune pe guvernul de la Beijing, care se pregăteşte să transfere puterea către o nouă garnitură de lideri, la congresul partidului din această toamnă. Iar în timp ce Statele Unite sunt prinse în zarva campaniei electorale, problemele fiscale ale Chinei sunt pe cale să împiedice eforturile de redresare economică ale Americii.
Ca să înţelegem de unde vine această dependenţă, să ne amintim de începuturile crizei financiare din 2008. Ca să evite dezastrul ce ameninţa să scufunde pieţele globale, guvernul de la Beijing a implementat un pachet de stimulente de aproximativ 586 mld. dolari. Banii au fost dirijaţi către guvernele locale, care le‑au direcţionat spre lucrări de infrastructură, transport, construcţii etc. În timp ce uriaşa injecţie de lichidităţi a înviorat economia chineză pe termen scurt, ea a alimentat în acelaşi timp un balon imobiliar şi alte efecte secundare ce pun acum în pericol perspectivele pe termen lung. Analiştii consideră că, odată cu încetinirea creşterii economice, pare puţin probabil ca noua conducere să repete scenariul cu stimulentele, alegând în schimb calea rectificărilor sistemice, pentru a atenua consecinţele nedorite.





