money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Franks (FMI): Am avut discuţii foarte bune cu noul ministru al Finanţelor

Publicat la 22.02.2012, 09:24:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Franks (FMI): Am avut discuţii foarte bune cu noul ministru al Finanţelor

Şeful Misiunii FMI şi directorul pentru România al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Székely, se află la Bucureşti în perioada 21-22 februarie, la o întâlnire de lucru pe teme economice de actualitate, fiind invitaţi de premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

 

Scrisoarea de intenţie nu se afla pe agenda de discuţie, a precizat Guvernul.

 

La rândul său, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a arătat că vizita lui Jeffrey Franks la Bucureşti este una de curtoazie, fiind vorba de uzanţa Fondului Monetar Internaţional de a efectua o astfel de vizită, de prezentare, atunci când se schimbă administraţia într-o ţară cu care Fondul are încheiat un acord.

 

Mihai-Răzvan Ungureanu a preluat mandatul de premier pe 9 februarie 2012, după ce pe 5 februarie delegaţiile FMI şi CE şi-au încheiat cea mai recentă vizită de evaluare a politicilor economice ale României.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite