money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Franks: Obiectivele viitorului Acord vor fi stabilizarea economică şi reformele structurale

Publicat la 30.10.2010, 13:14:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Franks: Obiectivele viitorului Acord vor fi stabilizarea economică şi reformele structurale
Urmărește money.ro pe Google News

"Am discutat cu preşedintele Băsescu, l-am pus la curent cu toate discuţiile pe care le-am avut până acum şi cu toate opţiunile pe care le avem pentru a putea merge înainte. Am avut un bun schimb de vederi cu el. Am discutat în termeni generali obiectivele noului acord şi vom discuta mai în detaliu când vom reveni în vizita următoare", a precizat Franks, întrebat care a fost obiectul discuţiilor purtate cu şeful statului la Palatul Cotroceni.

Şeful misiunii FMI la Bucureşti a spus că obiectivul cheie al noului acord va fi consolidarea stabilizării economice, la care se adaugă reformele structurale, care vor genera în viitor o creştere economică mai mare. "Cu acest lucru cred sunt de acord toate partidele politice - ca economia să se dezvolte mai repede şi cheia unei dezvoltări mai rapide este să continuăm procesul de reforme structurale", a apreciat Franks.

El a mai apreciat că România va avea creştere economică anul viitor. "Credem că da, creşterea va fi pozitivă anul viitor", a spus Franks, agăugând că va furniza presei ultimele analize ale Fondului legate de acest subiect luni.

La finalul întâlnirii pe care delegaţia FMI a avut-o sâmbătă cu reprezentanţii PNL, Franks a apreciat că este important ca în lunile care urmează Fondul să lucreze cu toate partidele politice pentru a veni cu cele mai bune idei pentru viitorul acord cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială. "Vom continua dialogul cu ele în viitor pentru a lua idei de la liberali şi social-democraţi şi de la toate partidele politice asupra a ceea ce putem face mai bine pentru a ajuta la creşterea economică a României", a spus Franks.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite