Zapatero a făcut aceste afirmaţii la o întâlnire cu principalii reprezentanţi ai formaţiunii sale politice, Partidul Socialist al Muncii, menţionează El Pais. Publicaţia este apropiată guvernului spaniol, notează AFP.
"Sarkozy a subliniat angajamentul tuturor pentru a ajuta Grecia, fiecare după propriile posibilităţi, Franţa reevaluând situaţia ei în raport cu euro", a spus Zapatero.
Şefii de state şi de guverne din zona euro şi reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute la Bruxelles pentru a pune la punct un mecanism de sprijin pentru Grecia, care presupune acordarea unor împrumuturi de 110 miliarde de euro pe o perioadă de trei ani.
Decizia salvării statului elen de la intrarea în incapacitate de plată s-a lovit, însă, de reticenţa Germaniei.
"Sarkozy a bătut cu pumnul în masă şi a ameninţat că renunţă la euro, ceea ce a forţat mâna cancelarului german, Angela Merkel. Franţa, Italia şi Spania au făcut front comun în faţa Germaniei, ameninţând că vor rupe tradiţionala axă franco-germană", a adăugat premierul spaniol.
Spania este unul dintre statele din zona euro confruntate cu deteriorarea situaţiei finanţelor publice. Zapatero a anunţat, miercuri, măsuri de austritate suplimentare şi nepopulare, la presiunea pieţelor şi partenerilor europeni.
Franţa a ameninţat că renunţă la euro pentru a salva Grecia, spune premierul Spaniei
Publicat la 14.05.2010, 08:59:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
