Comisia de Instrucţie a Curţii de Justiţie a Republicii (CJR) a fost sesizată oficial pentru o anchetă privind rolul jucat în 2008 de Christine Lagarde, pe atunci ministru al finanţelor, într-un caz juridico-financiar legat de omul de afaceri Bernard Tapie, a semnalat marţi Parchetul general de pe lângă CJR.
Comisia de Instrucţie, compusă din trei magistraţi ai Curţii de Casaţie, va proceda la cercetări pentru a afla dacă fostul ministru francez s-a făcut vinovat de 'complicitate la fals' şi 'complicitate la deturnare de bunuri publice', infracţiuni pasibile de zece ani de închisoare şi de 150.000 de euro amendă.


