Invitaţi să comenteze folosind calificative, respondenţii au considerat că Francois Hollande a fost cel mai serios şi cel mai simpatic dintre cei doi (48% în ambele cazuri, faţă de 44% şi 26% pentru Nicolas Sarkozy). În legătură cu calificativul 'simpatic', 26% dintre cei chestionaţi au răspuns 'nici unul, nici celălalt'.



Candidatul socialist a fost de asemenea considerat ca fiind candidatul cel mai apropiat de preocupările lor de către 47% dintre telespectatori, faţă de 33% pentru Nicolas Sarkozy.


Telespectatorii care au urmărit dezbaterea au avut de asemenea sentimentul că Francois Hollande, candidatul socialist, a fost mai sincer (46%) decât preşedintele în exerciţiu (33%), şi mai liniştitor (43% faţă de 30%).



La rândul său, Nicolas Sarkozy a părut cel mai dinamic dintre cei doi candidaţi, în opinia a 48% dintre respondenţi, faţă de 38% pentru Francois Hollande.



Nicolas Sarkozy a fost considerat mai credibil decat rivalul său socialist (44% faţă de 42%) şi mai competent (47% faţă de 41%). În fine, el a fost considerat ca având în mai mare măsură apariţia unui preşedinte (50%), faţă de 43% pentru candidatul socialist.



În cadrul sondajului, dintre cele 1.077 de persoane chestionate, 53% au afirmat că intenţionează să voteze cu Francois Hollande şi 47% cu Nicolas Sarkozy în cadrul scrutinului de pe 6 mai.