Franţa ar putea vinde 3% din EDF pentru a finanţa învăţământul
Publicat la 30.11.2007, 11:36:42
Tinerii consideră că autonomia va duce la privatizarea învăţământului superior. Nicolas Sarkozy spune însă că legea, votată în iulie, va reda încrederea în instituţia universitară şi-i va spori prestigiul, după reţeta altor universităţi din lume care autonome fiind se bucură de succes.
Preşedintele francez declară că vrea pentru studenţi condiţii mai bune de instruire şi locuit, aşa că s-a gândit să vândă 3 la sută din grupul Electricite de France, pentru a finanţa un plan de investiţii în universităţile franceze. Statul deţine aproximativ 87% din compania EDF, a cărei capitalizare bursieră, calculată conform cotaţiei de joi, se ridică la peste 156 miliarde de euro.
O participaţie de 3% din capitalul grupului ar valora aproximativ 4,68 miliarde euro. Cotidianul Financial Times nota recent că grupul italian Enel ar putea prelua o asemenea participaţie din EDF, care i-ar permite accesul la centrale nucleare şi cu gaz natural, din Franţa. Compania franceză ar primi în schimb acces la activele Enel, generatoare de electricitate, din Slovacia, Bulgaria şi Rusia.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
