Actualitatemoney.ro
Franta: Blocul lui Sarkozy a castigat alegerile parlamentare
Publicat la 18.06.2007, 07:20:37
Uniunea pentru Mişcarea Populară a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a obţinut ieri majoritatea absolută în Adunarea Naţională. Noul preşedinte işi va putea pune astfel în aplicare ambiţiosul program de reforme, însă victoria dreptei nu a fost atât de categorică pe cât se estima. Presa pariziană întăreşte declaraţiile socialiştilor, care susţin că francezii i-au refuzat lui Sarkozy ''cecul în alb'' . Dovadă, rata de absenteism a fost de 40 la sută, un record de la proclamarea celei de a V-a republici, în 1958.
Potrivit rezultatelor definitive, Uniunea pentru Mişcarea Populară a obţinut 345 din cele 577 de locuri ale Adunării Naţionale de la Paris. Deşi majoritatea e asigurată, rezultatul este cu mult sub cele 470 de locuri estimate de sondajele preelectorale. Surpriza alegerilor a conferit-o fostul premier, Alain Juppe, care şi-a anunţat demisia din guvernul lui Francois Fillon după ce a aflat că a pierdut alegerile în circumscripţia sa.
Ziarele pariziene comentează pe larg rezultatele alegerilor. Francezii au refuzat să pună toată puterea în mâinile unui singur om, scrie Liberation. ''Franţa păşeşte în Sarkozia cu ochii deschişi şi cu un strop de neîncredere''. Cotidianul economic La Tribune comentează că francezii, puşi la curent cu programele candidaţilor, au ales în mod clar reforma, adresând totodată preşedintelui un avertisment. Le Figaro salută victoria Uniunii şi scrie că opoziţia socialistă a pierdut pentru că nu a avut un proiect. Le Figaro atrage însă atenţia că, prin votul de duminică, francezii au avertizat noua putere că nu sunt gata să accepte reforme insuficient gândite.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

