Gueant se aştaptă ca decizia pe tema aderării să fie luată în septembrie, potrivit BTA.

 

"Avem nevoie de garanţii cu privire la lupta împotriva corupţiei, ceea ce face să procedăm în etape, cum a propus Germania", a explicat el după reuniunea omologilor săi la Luxemburg.

 

O primă etapă va fi la toamnă, prin deschiderea frontierelor aeriene şi maritime în prezenţa unor ofiţeri de poliţie din alte state, a spus ministrul.

 

Gueant a subliniat eforturile majore întreprinse pentru ca aeroporturile acestor state să ajungă la normele cerute.

 

"A doua etapă va interveni în 2012, prin deschiderea frontierelor terestre, şi acolo cu ajutorul grănicerilor din alte state UE", a adăugat el.

 

"O aderare completă la finalul lui 2012 este o ipoteză de lucru existentă pentru toţi", a conchis Gueant.

 

Data precisă pentru demararea primei etape va fi stabilită în septembrie, a declarat Gueant, clarificând că raportul CE din iulie va avea un rol decisiv.

 

Franţa s-a împotrivit mult timp aderării României la Schengen în martie 2011, invocând probleme de corupţie şi cooptând ulterior şi alte state membre. Declaraţiile ministrului francez par să indice o schimbare de atitudine.