Franţa deţine o listă cu numele a 200 de persoane implicate în evaziunea fiscală din Liechtenstein
Publicat la 27.02.2008, 11:17:00
"Această listă a fost transmisă de către autorităţile britanice", potrivit aceleiaşi surse.
Ministrul de finanţe, Eric Woerth, a precizat că a "recuperat o listă cu numele unor persoane ce sunt implicate în evaziunea fiscală din Liechtenstein".
"Avem o listă cu 200 de nume în posesia căreia am intrat la începutul anului şi pe care o analizăm", a adăugat acesta.
Mai multe state, printre care SUA, Marea Britanie şi Italia, au anunţat că au identificat numeroşi contribuabili ce au legătură cu frauda fiscală din Liechtenstein.
Justiţia germană a anunţat marţi că a identificat 160 de persoane în cadrul unei ample anchete de evaziune fiscală, datorită unor informaţii pe care le-a obţinut prin intermediul unui informator din Liechtenstein.
Berlinul a recunoscut că serviciile secrete germane au remunerat informatorul cu 4-5 milioane euro.
Marea Britanie a plătit de asemenea pentru a obţine informaţiile dorite, potrivit unei surse din administraţia financiară britanică.
Franţa a asigurat că nu a recurs la o asemenea metodă de obţinere a informaţiilor.
"Aceste informaţii nu au fost cumpărate", a declarat ministrul francez al finanţelor.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
