money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Franţa reduce temporar accizele la carburanţi, pentru a combate creşterea preţurilor

Publicat la 22.08.2012, 13:57:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Franţa reduce temporar accizele la carburanţi, pentru a combate creşterea preţurilor

Premierul Jean-Marc Ayrault a prezentat miercuri principalele prevederi ale unui plan promis de guvern de mai multe săptămâni pentru combaterea revenirii preţurilor carburanţilor la nivelurile record atinse în martie-aprilie, înainte de alegerile prezidenţiale.

 

"Accizele aplicate de stat carburanţilor vor fi reduse modest şi provizoriu", în aşteptarea unui mecanism de reglare a preţurilor produselor energetice, a anunţat Ayrault.

 

Ayrault a precizat, fără să ofere detalii, că reducerea va fi aplicată numai părţii din accize care revine statului, cealaltă parte revenind departamentelor şi regiunilor.

 

Premierul a respins astfel îngheţarea preţurilor carburanţilor, promisiune din campania electorală a lui Hollande considerată demagogică de către partidele de dreapta, care a fost amânată după alegeri din cauza scăderii temporare a preţului petrolului.

 

Odată cu revenirea la creştere a cotaţiilor petrolului, ministrul Energiei, Pierre Moscovici, a indicat săptămâna trecută că sunt analizate toate opţiunile avute la dispoziţie pentru oprirea acestui fenomen care afectează puterea de cumpărare a francezilor.

 

Reducerea accizelor riscă să coste scump statul francez, într-o perioadă în care s-a angajat într-un efort fără precedent de reducere a deficitului bugetar.

 

Şi Italia se confruntă cu creşterea preţului benzinei, care a depăşit în unele regiuni 2 euro pe litru, în timp ce cel al motorinei este de peste 1,84 euro litrul, în sudul ţării.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite