Franţa şi Germania, paralizate în continuare de greva transportatorilor
Publicat la 16.11.2007, 10:21:03
În Germania, GDL, sindicatul mecanicilor de locomotivă, cere o creştere salarială de 31 de procente. În Franţa, greva este cauzată de încercarea guvernului de a reforma sistemul de pensii.
Până acum, lucrătorii din transporturi puteau să se pensioneze cu trei ani mai devreme decât restul populaţiei. Există temeri că mişcările de protest vor afecta economiile celor două ţări.
Germania pierde mai mult de 50 de milioane de euro pe zi. Cei mai afectaţi sunt producătorii de automobile, care depind de livrărările la timp ale pieselor pentru maşini. Nici populaţia nu este de acord cu greva transportatorilor din Franţa şi Germania, arată sondaje realizate în ambele ţări. Mai mult de jumătate dintre germanii intervievaţi sunt împotriva protestelor, în timp ce în Franţa procentul ajunge la 68.
Deocamdată, grevele sunt aşteptate să dureze până sâmbătă la ora 3, ora României. Chiar dacă unii grevişti sunt dispuşi să reînceapă lucrul, ceilalţi sunt dedicaţi pe deplin protestului ceea ce ar putea duce la un conflict între sindicate.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
