money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Fraţii Musulmani revendică victoria la prezidenţialele din Egipt

Publicat la 18.06.2012, 06:36:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fraţii Musulmani revendică victoria la prezidenţialele din Egipt

'Doctorul Mohammed Morsi este primul preşedinte al republicii ales de popor', a afirmat pe contul său Twitter Partidul Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a mişcării Fraţii Musulmani, condus de Morsi.

 

'Doctorul Morsi a câştigat', a declarat ulterior purtătoarea de cuvânt a campaniei sale, Nirmeen Mohammad Hassan.

 

În cel de-al doilea tur al prezidenţialelor, desfăşurat sâmbătă şi dumnică, Morsi s-a confruntat cu un demnitar al regimului Mubarak, ultimul său premier, Ahmad Shafiq.

 

La scurt timp dup închiderea secţiilor de votare, junta militară aflată la conducerea Egiptului şi-a atribuit vaste prerogative, printre care şi puterea legislativă.

 

Dacă victoria sa va fi confirmată, Morsi va dispune de o marjă de manevră extrem de redusă în faţa militarilor până la alegerea unei noi Adunării a Poporului în locul Camerei dizolvate sâmbătă.

 

Noile dispoziţii, contestate vehement de Fraţii Musulmani şi de partidele din mişcarea revoluţionară, care le-au asimilat unei 'lovituri de stat', sunt cuprinse într-o Declaraţie constituţională complementară, dată publicităţii de Consiliul Suprem al Forţelor Armate.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite