Acuzațiile anchetatorilor sunt de fals intelectual și uz de fals, luare și dare de mită dar și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Mii de interceptări telefonice au fost făcute în acest dosar. Din referatul procurorilor reiese că medicii şi asistentele vorbeau codificat şi au acţionat în complicitate cu angajaţii celor două laboratoare de analize implicate.
Doctorii implicaţi sunt acuzaţi că au emis aproximativ 14.000 de buletine de analize fictive. Mii de pacienţi s-au ales cu reţete emise pe numele lor, deşi aceştia nu au fost la medic. Iar alţii, deşi erau bolnavi, au fost diagnosticaţi greşit, pentru că rezultatele analizelor erau fie puse fictiv, fie erau eronate.
Prejudiciul creat de membrii grupării infracţionale a fost estimat până în prezent la aproximativ trei milioane de lei, din care 1,3 milioane de lei reprezintă înşelăciunea la casa de asigurări de sănătate, 1,4 milioane de lei - delapidare şi 140.000 de lei spălare de bani, au mai arătat poliţiştii.
Cercetările vor fi extinse şi cu privire la alte persoane şi societăţi comerciale implicate, existând indicii că prejudiciul total depăşeşte 11 milioane de lei.


