money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Freedom House: Presa din România este parţial liberă

Publicat la 02.05.2007, 13:18:01

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Freedom House: Presa din România este parţial liberă

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, Freedom House a publicat zilele acestea raportul anul privind libertatea presei în lume, informează BBC. Faţă de 2005, în 2006 situaţia presei din România s-a îmbunătăţit, acesata reuşind să obţină o notă mai bună.

Potrivit raportului, în ultimii doi ani libertatea presei a avut de suferit în special în unele state din Asia, Africa, America Latină şi în fostele republice sovietice, iar asta datorită conflictelor regionale şi locale.

În raportul de anul acesta România continuă să figureze în rândul ţărilor cu o presă "parţial liberă". Dintre ţările Europei Centrale şi de Est, statele baltice sunt cele care acordă cea mai mare libertate presei.

Tot pe locuri fruntaşe se situează Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia şi Polonia. Acestea sunt ţări în care presa este calificată ca fiind liberă. Urmează statele cu "presă parţial liberă": aici intră, în ordine, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Serbia şi România.

În următoarea categorie, a statelor în care presa nu este liberă, figurează 10 dintre fostele republici sovietice, inclusiv Republica Moldova.

În clasamentul general, România se află pe locul 90, după mai multe state din America Latină, printre care Brazilia, Nicaragua şi Peru, în timp ce Republica Moldova ocupă locul 144. România se situează în clasamentul ţărilor cu o presă parţial liberă încă din 2001.

La capitolul presiunilor economice, Freedom House remarcă faptul că presa din România, şi în special cea din provincie, continuă să fie dependentă de publicitatea de stat. În provincie se înregistrează cea mai gravă situaţie, deoarece autorităţile publice locale sun cele care deţin şi cea mai mare parte din piaţa media.

Referitor la presiunile politice, raportul menţionează o îmbunătăţirea "substanţială" a situaţiei din 2004, de la venirea la putere a lui Traian Băsescu. Cu toate că presiunile politice au scăzut, în continuare, consiliile de administraţie ale televiziunii şi radioului public sunt numite pe criterii politice.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite