"Rectificarea bugetară se va face după ce misiunea Fondului Monetar îşi va încheia vizita aici. Astăzi nu am discutat despre această rectificare. Ea va avea loc, probabil, pe parcursul lunii august", a spus Sorin Frunzăverde.

 

Guvernul doreşte ca prin rectificarea bugerară să concentreze alocaţiile asupra proiectelor finanţate din fonduri UE, dar operaţiunea va depinde de concluzia discuţiilor cu FMI.

 

La încheierea acordului stand-by de tip preventiv, Guvernul a primit acordul Fondului Monetar Internaţional (FMI) de a aloca în primul semestru, în anvelopa bugetară, resurse mai mari pentru investiţii în proiecte UE şi de a suplimenta aceste fonduri de la jumătatea anului dacă absorbţia fondurilor europene este îmbunătăţită.

 

Rambursările plătite României de către Comisia Europeană pentru proiectele finanţate din fonduri comunitare însumează însă, la 24 iunie 2011, doar 650 milioane de euro, respectiv aproximativ 3% din totalul celor 20 miliarde de euro alocate pentru perioada 2007-2013, potrivit datelor prezentate de şeful Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), Cătălin Vătafu, consilier de stat al premierului Boc.