Frustrarea alegătorilor şi neîncrederea în elită a adus Franţa în plină revoluţie
Publicat la 24.04.2017, 06:25:02
Francezii care s-au dus duminică la vot pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale au avut un motiv de mândrie. Activitatea de afaceri a companiilor a atins luna aceasta, în plină cursă electorală, maximul de după marea criză economică. De fapt, potrivit indicelui IHS Markit, Franţa a evoluat atât de bine încât a depăşit şi Germania, cea mai mare economie europeană, şi a tras după ea întreaga zonă euro. Pentru unii, acesta este un semn că managerii au devenit mai încrezători în viitor înainte de alegeri, notează CNBC, citat de ZF.ro.
Însă pentru alegătorul de rând statistica şi indicii sunt prea puţin liniştitori. Franţa n-a mai trecut din1958 prin turbulenţe politice la fel de mari ca acum. Atunci, în mijlocul Războiului Algerian, la putere a venit generalul Charles de Gaulle şi a adus ţării Constituţia celei de-a Cincea Republici.
Acum, în preferinţele alegătorului pentru candidaţii la preşedinţie se simte, aşa cum este cazul multora dintre ţările dezvoltate, neîncrederea în elită, senzaţia oamenilor că sunt ignoraţi de politicieni, teama de globalizare economică şi de imigraţie şi anxietatea faţă de mobilitatea socială şi inegalitatea în creştere.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
