money.ro
Actualitatemoney.ro

FT: Corupţia "gravă" din România şi Bulgaria generează disensiuni în UE

Publicat la 27.04.2007, 07:03:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
FT: Corupţia "gravă" din România şi Bulgaria generează disensiuni în UE

Marea Britanie şi Franţa şi-au unit forţele pentru a cere ca Bruxelles-ul să-şi înăsprească poziţia faţă de corupţia "gravă" din România şi Bulgaria, în condiţiile în care există voci care susţin că noile membre UE încep să fie scăpate de sub control, informează Financial Times în ediţia online.

Suedia şi Olanda şi-au exprimat, de asemenea, temerile că executivul european nu ia în serios promisiunea făcută de a menţine presiunea asupra celor două state pentru a-şi desăvârşi reformele judiciare la care s-au angajat, ceea ce subminează credibilitatea procesului de extindere a UE, scrie Financial Times.

O plângere oficială, formulată în această lună, de cinci ţări europene, în cadrul unei reuniuni private, se referă la Franco Frattini, comisarul pentru justiţie, care este acuzat că a devenit prea apropiat de cele două ţări pe care le monitorizează. Decizia lui Frattini de a merge la schi, în februarie, cu ministrul bulgar de interne, Rumen Petkov, a generat consternare în unele capitale europene şi printre colegii săi de la Bruxelles, potrivit cotidianului britanic.

Purtătorul de cuvânt al comisarului italian a replicat că Frattini a fost la schi în cursul unui "weekend de lucru" pe care şi l-a petrecut într-o zonă montană din Bulgaria şi a respins "în termenii cei mai fermi posibil" orice aluzie la un conflict de interese.

Totuşi, ambasadorii UE au susţinut că declaraţiile publice ale lui Frattini referitoare la progresele înregistrate în special de Bulgaria nu reflectă ceea ce un diplomat a numit situaţia "foarte, foarte gravă" din această ţară.

"Credibilitatea procesului de extindere este în joc, pentru că, dacă nu reuşim să administrăm această situaţie aşa cum trebuie, concluzia va fi că nu putem să mai primim pe viitor ţări precum acestea", a declarat, sub anonimat, un diplomat citat de FT.

Comisarul a fost "constant şi coerent", salutând reformele, când au fost înfăptuite, încurajând ţările să-şi îmbunătăţească activitatea pentru binele lor şi insistând ca reformele să aducă rezultate concrete, a explicat purtătorul de cuvânt al lui Frattini.


Garanţii pentru un raport riguros

Unele state membre UE susţin că oficialilor Comisiei li s-a spus în particular să nu fie prea critici faţă de cele două ţări, chiar dacă în Bulgaria de pildă nu s-a înregistrat nicio condamnare în cazurile de corupţie la nivel înalt.

Ambasadorii Marii Britanii, Franţei, Olandei şi Suediei au cerut o întrevedere cu Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene, pentru a insista ca biroul ei să se ocupe de situaţie şi pentru a primi asigurări că raportul din iunie referitor la progresele din cele două ţări va fi riguros. Comisia a spus că Secretariatul General condus de Catherine Day examinează în prezent documentele şi că misiuni de experţi au fost trimise recent în Bulgaria şi România. Franţa şi Olanda sunt sceptice în ceea ce priveşte extinderea ulterioară a UE, iar Marea Britanie şi Suedia vor să se asigure că experienţa cu Bulgaria nu va dăuna eforturilor care au drept scop extinderea graniţelor UE.

Purtătorul de cuvânt al lui Frattini a declarat că este normal ca echipa condusă de Catherine Day să coordoneze activitatea comisarului.

Bulgaria şi România au aderat la UE la 1 ianuarie, dar li s-a spus să accelereze urgent ritmul pentru a întruni standardele blocului european în domeniul justiţiei, inclusiv în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt şi a crimei organizate. Comisia a instituit un regim de monitorizare, ameninţând cu sancţiuni, dacă nu sunt înregistrate progrese semnificative. Astfel, deciziile tribunalelor din cele două ţări riscă să nu fie recunoscute, iar România şi Bulgaria s-ar putea confrunta eventual cu suspendarea subvenţiilor europene, precizează Financial Times.


O monitorizare mai bună

Şi corespondentul BBC România la Bruxelles informa, săptămâna trecută, că cinci ţări ale Uniunii Europene au cerut aplicarea "consecventă şi clară" a mecanismului de monitorizare a României şi Bulgariei privind măsurile de combatere a corupţiei şi reforma justiţiei promise de cele două ţări înainte de aderare.

Potrivit BBC, este vorba despre cinci state importante - Marea Britanie, Franţa, Suedia, Finlanda şi Olanda. La jumătatea lunii aprilie, ambasadorii celor cinci ţări la Uniunea Europeană au solicitat o întâlnire cu Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene, care coordonează cooperarea cu România şi Bulgaria pentru îndeplinirea tuturor angajamentelor luate înainte de 1 ianuarie.

Nu este vorba însă de activarea clauzei de salvgardare, fiind prea devreme pentru aşa ceva, au subliniat sursele BBC. Gestul ambasadorilor pare mai degrabă să aibă de-a face cu o nemulţumire legată de activitatea comisarului european pentru justiţie, Franco Frattini. "Ceea ce solicită cele cinci ţări este ca rezultatele misiunilor de verificare la Bucureşti şi Sofia să fie comunicate statelor membre şi nu ţinute în sertar, aşa cum pare să dorească în special comisarul european pentru justiţie Franco Frattini", afirma BBC. În plus, există o îngrijorare reală şi crescândă privind lipsa progreselor pe teren în cele câteva luni de la aderare, adauga sursa citată.

"Suntem îngrijoraţi de modul în care se face verificarea angajamentelor", a fost principalul mesaj al celor cinci ambasadori, potrivit unui diplomat din una din ţările respective, citat de BBC sub acoperirea anonimatului.

"Trebuie să avem un sistem transparent, nu să ascundem problemele", a declarat un alt diplomat.

"Nu e un atac la adresa Romaniei şi Bulgariei", a spus un al treilea diplomat, "dar avem senzaţia ca mecanismul nu e utilizat cum trebuie şi nu are suficiente resurse", a continuat el, conform BBC.

Demersul, făcut la vârful Comisiei Europene, reflectă îngrijorarea privind evoluţiile din România şi Bulgaria, şi sporeşte presiunea privind activarea clauzei de salvgardare, comenta BBC.

Astfel, ţări importante din Uniunea Europeană - din care unele precum Marea Britanie si Suedia au susţinut ferm extinderea - trag un semnal de alarmă foarte serios că cele două ţări trebuie să-şi respecte angajamentele luate înainte de aderare, mai ales privind lupta împotriva corupţiei, şi că acest lucru trebuie verificat temeinic şi comunicat în cele mai mici detalii ţărilor membre, explică BBC.

"Situaţia este deplorabila în ambele ţări", a declarat un diplomat, care a spus însă că are "senzaţia că România măcar încearcă să facă ceva, în timp ce în Bulgaria nu se întâmplă chiar nimic".

Stadiul de îndeplinire a angajamentelor României şi Bulgariei va fi discutat de oficialii europeni la 4 mai, potrivit corespondentului BBC. Comisia Europeană îşi va face raportul în iunie, dar probabil abia spre sfârşitul lunii, pentru că Germania, care deţine preşedinţia UE, "doreşte să evite astfel o discuţie jenantă între partenerii europeni la summitul la care speră să relanseze tratatul constituţional", conform BBC.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite