"Am ales Curtea de Argeş pentru a realiza această investiţie deoarece avem deja o prezenţă de opt ani în această zonă. Până acum am funcţionat în unitatea de la Domneşti, la doar câţiva kilometri de Curtea de Argeş", a declarat directorul general al Fuchs Condimente România, Jens Bachmeier.
Potrivit oficialilor companiei, odată cu finalizarea acestei investiţii, Fuchs România va intra şi pe piaţa bulgară.
În prezent, Fuchs Condimente România are 230 de angajati, fiind unul dintre cei mai importanţi investitori străini din Curtea de Argeş. Produsele livrate de aici vor ajunge atât pe piaţa autohtonă, cât şi pe piaţa regională, în ţari precum Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Bulgaria.
Compania Fuchs este prezentă în România din anul 2001 şi este principalul furnizor de condimente şi amestecuri de condimente pentru piaţa locală. Produsele companiei se găsesc pe piaţă sub două marci: Fuchs, pentru produsele premium, şi Cosmin, pentru produsele populare. De asemenea, Fuchs Condimente România furnizează condimente şi pentru producătorii din industria alimentară.



