PeopleFlorian Gheorghe
Fuego, în impas! ”Regele colindelor” va fi șomer de Crăciun ”Sunt un om chibzuit însă sacul se termină”
Publicat la 02.11.2021, 08:16:20

Fuego este în impas! Socotit unul dintre cei mai solicitați artiști la evenimente private, solistul, unul din artiștii cu cele mai multe angajamente concertistice peste an, a vorbit sincer despre situația sa financiară pe fondul restricționării aparițiilor publice.
Recent a fost nevoit să amâne a cincea oară grandioasa sa producție aniversară ”Simfonic” din cauza restricțiilor și este limpede că, și de aceste sărbători de iarnă, va ”împodobi bradul singur” și nu va merge la colindat.
Pe numele său Paul Surugiu, de ani buni solistul se află în competiție cu clasicul colindător Ștefan Hrușcă, dar și cu Ștefan Bănică Jr , cei trei fiind cei mai solicitați artiști în perioada sărbătorilor de iarnă. Însă, pentru al doilea an consecutiv Fuego s-a văzut cu multe spectacole anulate, întrerupând tradiția concertelor de Crăciun după 14 ani în care, în lunile noiembrie și decembrie de peste an, susținea zeci de concerte. Nu a mai cântat de la reinstalarea restricțiilor, încă nu are probleme cu banii însă este conștientă că nu poate trăi mult din economii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Victoraș Micula muncește smerit la mănăstire după condamnare. Cară bolovani, udă grădina și spune că viața printre măicuțe l-a schimbat

People
Nicușor Dan i-a prezentat-o pe Mirabela Grădinaru lui Donald Trump. Ce au discutat cei doi la dineul oficial

People
