money.ro
Actualitatemoney.ro

Fulvio Guarneri, Foods Director al Unilever South Central Europe: Romania este cea mai importanta piata din regiune, ca ritm de crestere

Publicat la 02.06.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fulvio Guarneri, Foods Director al Unilever South Central Europe: Romania este cea mai importanta piata din regiune, ca ritm de crestere

Ce rate de crestere au inregistrat, in anul 2007, produsele alimentare din portofoliul Unilever pe piata locala? Care este segmentul cel mai dinamic?

Categoriile cele mai dinamice pe piata produselor alimentare, pe care vanzarile noastre inregistreaza cele mai mari cresteri, sunt condimentele universale, borsul-pudra, cuburile concentrate pentru supa si maioneza.

Pe piata maionezei, suntem prezenti cu brandul Knorr, iar in 2007 am lansat in Romania inca un brand international din portofoliul Unilever: Hellmann’s - maioneza numarul 1 in lume - pentru a valorifica si mai mult oportunitatea oferita de potentialul ridicat de crestere a pietei maionezei. Maioneza Hellmann’s a fost lansata pe piata la sfarsitul lunii iulie 2007 si a devenit lider de piata in numai patru luni de la lansare, inregistrand astfel o performanta rara pe piata bunurilor de larg consum.

Ce tendinte sunt prognozate pentru perioada urmatoare?

Ne asteptam ca piata maionezei sa isi continue cresterea, pe masura ce tot mai multi consumatori vor renunta la varianta facuta in casa.

In Romania, multi dintre consumatori prefera maioneza facuta in casa, iar maioneza gata preparata, din magazin, este cumparata in doar o patrime dintre gospodarii.

Insa, in acelasi timp, stilul de viata al multor oameni se modernizeaza, fiind din ce in ce mai activ si lasandu-le din ce in ce mai putin timp pentru gatit, asa ca, pentru acestia, a devenit mai practica si mai convenabila folosirea maionezei gata preparate.

Ce diferenta este intre consumul de margarina in Romania si piata bulgara sau europeana?

In tarile vestice, unde margarina este perceputa ca un produs cu beneficii pentru sanatate, consumul este mult mai mare decat in Romania. In anul 2007, conform firmei de cercetare de piata Euromonitor, consumul de margarina tartinabila per capita a fost de 1,1 kg in Romania, 1,5 kg in Bulgaria, fata de 1,8 kg in Franta, 4 kg in Germania, 4,6 kg in Olanda, 5,6 kg in Marea Britanie.

A fost incheiat procesul de relocare a unitatii din Bulgaria?

Producerea margarinei Kaliakra la Ploiesti a inceput in luna mai 2007.

Credeti ca vor avea loc schimbari spectaculoase pe piata alimentelor in acest an?

Pe piata produselor alimentare si, in general, pe piata bunurilor de larg consum, schimbarile nu au loc, de obicei, in mod spectaculos, ci, mai degraba, treptat. In prezent, consumul pe cap de locuitor este inca departe de media europeana, dar este
in crestere, datorita imbunatatirii puterii de cumparare, a ofertei si a campaniilor derulate de marii jucatori de pe piata si a dezvoltarii comertului modern. De asemenea, datorita acestor factori, obiceiurile de consum sunt in schimbare si au inceput sa se modifice chiar dinainte ca Romania sa adere la UE.

Pe termen mediu, procesul de integrare va favoriza o accelerare a cresterii puterii de cumparare a consumatorilor, care se va reflecta in majorarea pietelor de bunuri de larg consum si in schimbarea obiceiurilor de cumparare, in sensul apropierii lor de modelele de consum de pe pietele occidentale.

Sunteti prezenti la extern cu produsele fabricate la Ploiesti?

 In fabrica de alimente de pe platforma industriala de la Ploiesti sunt produse margarinele Rama si Delma, condimentele Delikat si Knorr, sosurile Knorr, margarina Kaliakra. Cu exceptia margarinei Kaliakra, pe care o comercializam exclusiv pe piata din Bulgaria, vindem cea mai mare parte a productiei locale pe piata din Romania, iar o mica parte din productia de Rama, Delma si Knorr este vanduta in Republica Moldova.

Ce pozitii are Unilever pe piata interna, pe segmentele pe care este prezenta?

Unilever este lider pe piata margarinei, conform datelor The Nielsen Company pentru perioada februarie-martie 2008, cu o cota de piata valorica de 64,3%, dar si pe cea a maionezei, cu 24,6%.

Firma mai este lider si pe piata cuburilor concentrate pentru mancaruri (bouillons), pe piata supelor, a condimentelor, a borsului-pudra si a mustarului.

Ce pondere au produsele alimentare in afacerea Unilever?

Suntem prezenti pe doua mari piete de bunuri de larg consum: alimente si produse pentru ingrijire casnica si personala. Ca urmare, o parte importanta din cifra noastra de afaceri este realizata pe piata produselor alimentare.

Intentionati sa intrati si pe alte segmente in perioada viitoare?

Intrarea pe un nou segment de piata este o decizie strategica, pe care nu o facem publica decat atunci cand lansam un nou produs sau o noua marca pe piata respectiva.

Aveti in vedere eventuale achizitii ale unor companii autohtone?

Unilever evalueaza in mod continuu oportunitatile de pe piata, iar deciziile referitoare la noi achizitii sunt luate in concordanta cu strategia de dezvoltare a companiei.

Pe ce pozitie se situeaza compania din Romania in cadrul grupului?

Pentru Unilever, Romania este una dintre cele mai dinamice piete din Europa. Platforma industriala de la Ploiesti este una dintre cele mai moderne capacitati de productie ale Unilever si una dintre cele mai importante detinute de Unilever in Europa.

Pentru Unilever South Central Europe, Romania este cea mai importanta piata din regiune - atat ca dimensiune, cat si ca ritm de crestere - fiind, in acelasi timp, locul in care este concentrata intreaga productie regionala si de unde sunt coordonate operatiunile in cele sapte tari din zona: Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Moldova, Macedonia si Albania.

Intentionati sa relocati in Romania si alte fabrici din Europa?

Unilever South Central Europe este responsabil de coordonarea operatiunilor doar in cele sapte tari din regiunea Europei Centrale si de Sud.

Relocarea fabricii din Bulgaria nu a fost rezultatul unei strategii de reducere a costurilor, ci face parte din planul nostru de a ne concentra operatiunile de productie din regiunea Europei Centrale si de Sud intr-o singura locatie strategica, in care sa ne fie permisa o mai buna coordonare a productiei si a distributiei si care sa fie capabila sa sustina cresterea pe termen lung a companiei.

Aveti planuri de extindere a capacitatilor de productie existente la Ploiesti?

Extinderea capacitatilor de productie reprezinta o consecinta a dezvoltarii businessului Unilever.

USCE Bunuri de larg consum

Profil

CV Fulvio Guarneri

37 de ani

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite