Funar sesizeaza DNA pentru declansarea cercetarilor in cazul Alro
Publicat la 22.02.2007, 12:43:35
Senatorul PRM Gheorghe Funar a solicitat joi DNA, prin intermediul unei sesizări, declanşarea acţiunii de cercetare asupra afacerii de la Alro S.A. şi audirea preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Călin Popescu Tăriceanu, a fostului ministru Codruţ Şereş şi a conducerii companiei în cauză.
Cu o zi înainte, liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat pentru NewsIn, că preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu ar trebui chemaţi la Parchet pentru a da informaţii despre presiunile şi eventuala mită apărute în cazul Alro. Preşedintele României beneficiază, în timpul mandatului, de imunitate în raport cu sistemul judiciar.
În sesizarea semnată de Funar, adresată procurorului -şef Daniel Morar, se cere DNA să declanşeze acţiuni de cercetare 'asupra afacerii de tip mafiot de la SC Alro SA Slatina', în care să se stabilească prejudiciile care au fost aduse statului român, făptuitorii şi faptele prevăzute şi sancţionate de legea penală, de care s-ar face vinovaţi cei în cauză.
Funar dă indicaţii şi asupra peroanelor care ar trebui audiate în această chestiune, respectiv preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu, fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş şi conducerea Alro.
Liderul peremist s-a declarat surprins de faptul că în comunicatul DNA din 21 februarie, Direcţia a anunţat că nu se autosesizează în legătură 'cu valizele cu valută date unor persoane de la Palatul Cotroceni ori de la Palatul Victoria, probabil datorită necunoaşterii încă a numărului de valize şi a valutei din acestea, respectiv dacă a fost vorba despre sute de mii sau milioane de euro sau dolari'.
Potrivit lui Funar, informaţiile apărute în presă, începând cu data de 20 februarie, 'se cer a fi luate în consideraţie' şi obligă instituţiile abilitate ale statului să procedeze la declanşarea cercetărilor penale.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
