money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Functionarii, nesiguri in privinta grevei generale

Publicat la 14.10.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Functionarii, nesiguri in privinta grevei generale

Potrivit presedintelui Aliantei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica, la greva vor participa membri ai sindicatelor din finante, administratii locale, din Inspectia Muncii si personalul care lucreaza in protectia sociala, salariatii vamilor, ai Garzii Financiare si ai Garzii de Mediu. “Noi suntem hotarati sa declansam greva generala maine, dar nu refuzam nicio intalnire cu membrii guvernului, daca ne vor chema la negocieri. Poate vin cu o solutie dupa sedinta de guvern”, a declarat pentru Business Standard liderul sindical.

In acelasi timp, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie, Valer Suciu, a spus ca situatia este incerta si ca va stabili declansarea grevei generale in functie de decizia Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) referitoare la majorarile salariale pentru profesori. “Acum, decizia este luata, declansam greva generala joi. Daca insa apare ceva nou referitor la legea de majorare a salariilor profesorilor pana atunci, vom lua o decizie in consecinta. Oricum, revendicarile raman, pentru ca trebuie sa negociem si majorarile salariale pentru anul viitor, in conditiile in care au inceput discutiile pe bugetul din 2009”, a spus pentru Business Standard Valer Suciu.

Functionarii publici au inceput seria protestelor saptamana trecuta, cand au organizat o greva de avertisment de doua ore. Ei cer o majorare a salariilor egala cu cea decisa de Camera Deputatilor pentru cadrele didactice, respectiv de 50%. Pe de alta parte, profesorii ies astazi in strada pentru a protesta fata de decizia Guvernului de a ataca la CCR legea de majorare a salariilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite