money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Fuziunea din Olanda a băncilor ABN şi Fortis a fost oprită

Publicat la 21.11.2008, 13:08:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fuziunea din Olanda a băncilor ABN şi Fortis a fost oprită
Urmărește money.ro pe Google News

Guvernul olandez a decis în octombrie să achiziţioneze pentru 16,8 miliarde euro (21 miliarde dolari) divizia olandeză a grupului financiar Fortis, ce include şi banca ABN Amro, preluată în urmă cu un an.

Fortis a preluat ABN împreună cu băncile Royal Bank of Scotland (RBS) şi Santander pentru 70 miliarde euro şi plănuia integrarea reţelei de retail a ABN cu operaţiunile proprii.

Ministrul olandez al finanţelor, Wouter Bos, a decis că integrarea ABN, plănuită pentru 2009, nu va mai avea loc, potrivit unor surse rămase sub anonimat, informează cotidianul olandez Volkskrant.

Ministrul a refuzat să comenteze afirmaţiile, dar a declarat că vineri vor avea loc discuţii cu privire la fuziunea diviziei olandeze a Fortis cu ABN Amro.

De asemenea, cotidianul informează că guvernul olandez este îngrijorat cu privire la o posibilă reducere a locurilor de muncă, în cazul unei fuziuni. Cele două bănci au împreună 30.000 de angajaţi în Olanda.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite