money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fuziunea dintre UniCredit si HVB-Tiriac este la un pas de finalizare

Publicat la 17.05.2007, 12:33:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fuziunea dintre UniCredit si HVB-Tiriac este la un pas de finalizare

 

Procesul de fuziune a UniCredit cu HVB-Ţiriac se va încheia în următoarele două săptămâni, pentru a forma banca UniCredit -Ţiriac, iar divizia de leasing îşi va păstra numele de Unicredit Leasing, a declarat, joi, directorul financiar al UniCredit Leasing, Christoph Siegl, informează NewsIn.

"În circa două săptămâni credem că vom finaliza fuziunea dintre UniCredit şi HVB - Ţiriac", a spus directorul financiar al UniCredit Leasing.

Potrivit calendarului băncii UniCredit, fuziunea dintre cele două bănci era programată să se finalizeze în iunie. HVB Ţiriac şi UniCredit România au obţinut, cumulat, un profit brut de 83 milioane lei (24,74 milioane euro) în primul trimestru, în creştere cu 51% faţă de aceeaşi perioadă din 2006, datorită dezvoltării afacerii şi extinderii reţelei. În 2006, băncile au afişat un profit înainte de impozitare, cumulat, de 55 milioane lei.

HVB Ţiriac Bank a obţinut, în 2006, un profit net de 159 milioane lei, în scădere cu 16,2% faţă de anul trecut, din cauza costurilor integrării în HVB şi ulterior în UniCredit, după cum declarau, la finele lunii martie, oficialii instituţiei de credit.

Veniturile combinate ale HVB Ţiriac Bank şi Unicredit România au crescut cu aproape 15% în 2006, iar venitul operaţional a crescut cu 10% în pofida costurilor legate de fuziune.

UniCredit România a obţinut în 2006 un profit net de 16 milioane lei, de peste trei ori mai mare decât cel din 2005, datorită creşterii puternice a veniturilor operaţionale ca urmare a extinderii din ultimii doi ani.

HVB Ţiriac Bank a obţinut în 2006 un profit net de 159 milioane lei, în scădere cu 16,2% faţă de anul anterior, din cauza costurilor integrării în HVB şi ulterior în UniCredit.

Profitul net al grupului financiar UniCredit Group a crescut cu 28,8%, în primul trimestru al acestui an, până la 1,78 miliarde euro de la 1,38 miliarde euro, cât era după primele trei luni ale anului trecut, în urma integrării grupului HVB, anunţa, în urmă cu două săptămâni, instituţia bancară.

Profitul operaţional a urcat cu 20% în această perioadă la 3,19 miliarde euro, ca urmare a creşterii veniturilor tuturor diviziilor şi a unui control al riscului bun.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite