În prezent, există locaţii noi sub analiză, pentru extinderea lanţului de supermarketuri în anii următori. În ceea ce priveşte rezultatele financiare, momentan este dificil de estimat o cifră exactă de afaceri pe anul în curs, ca urmare a sezonalităţii retailului de tip food în perioada iernii, în special în perioada Crăciunului, care este o parte importantă a cifrei de afaceri în 2009, potrivit reprezentanţilor companiei.
“În mod evident, cererea de consum pe parcursul acestei perioade va aduce companiei creşteri semnificative. Chiar dacă, din cauza crizei economice globale, consumatorii sunt acum mult mai atenţi cu cheltuielile lor şi cu numărul de vizite la magazin, administrarea eficientă a companiei a condus la rezultate bune în 2009”, se arată în comunicatul Anchor Grup. Primul magazin G’market a fost deschis în 1999, în Bucureşti Mall. Reţeaua numără în prezent şase supermarketuri.
Gimrom Holding, compania care operează magazinele G’market, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 193 milioane de lei (52,4 milioane de euro), în scădere cu 3%, şi o pierdere de 5,8 milioane de lei (1,57 milioane de euro), potrivit datelor transmise Ministerului Finanţelor.
Înfiinţată în 1997, compania Anchor Grup este unul dintre liderii de pe piaţa imobiliară din România. Compania dezvoltă proiecte de retail, rezidenţiale şi de clădiri de birouri.
Principalele proiecte ale companiei sunt Bucureşti Mall, Plaza România, Shopping MallDova, centru comercial deschis în Chişinău, Republica Moldova, Anchor Plaza, prima clădire de birouri de clasă A integrată cu un centru comercial, Anchor Plaza Metropol, clădire de birouri de clasă A, situată lângă Plaza România, şi InCity Residences, ansamblu rezidenţial din centrul oraşului.
G’market îşi măreşte capitalul pentru investiţii
Publicat la 02.12.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
