"Suntem în faţa elaborării unui nou buget, pe care intenţionăm să-l finalizăm până la finele lunii ianuarie, un buget pe care îl elaborăm în contextul actual în care se află România şi Uniunea Europeană, deci un context de criză. Şi pentru că, în opinia mea, este strict necesară realizarea unei platforme comune de soluţii între Guvern, întreprinzători, organizaţiile patronale, sindicate, Asociaţia Română a Băncilor , deci între actori care împreună trebuie să identifice soluţiile pentru a limita scăderea creşterii economice. Începând de săptămâna viitoare, de luni, la Ministerul Finanţelor Publice se constituie şi va lucra operativ acest grup de lucru pentru a identifica această platformă de soluţii, cu următoarele obiective: limitarea scăderii creşterii economice economice, conservarea intereselor economice ale populaţiei, putere de cumpărare, locuri de muncă. În acelaşi timp suntem strict interesaţi ca aceste măsuri pe termen scurt să nu afecteze nişte obiective pe care România le are pe termen mediu, fie că este vorba de aderare la zona euro, şi mai ales trebuie să găsim acele soluţii care să conţină în România atractivitate investiţională," a precizat Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice.
G.Pogea: Până la finalul lunii ianuarie vom finaliza bugetul de stat
Publicat la 07.01.2009, 16:22:39
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
