Gabriel Sârbu, directorul departamentului de tarife din cadrul Autorităţii de Reglementare din domeniul Energiei, a declarat pentru The Money Channel că această majorare va fi efectuată cu începere de luna viitoare, dar că până acum nu a fost stabilit procentul. Cel mai probabil, a spus acesta, creşetrea se va situa sub 20% şi va fi comunicată până la sfârşitul lunii iunie.

"Toate datele pe care le avem până la acest moment indică faptul că ar fi necesară o ajustare a preţului la gazele naturale.(...) Creşterea va fi sub 20% şi va fi comunicată până la sfârşitul lunii iunie", a declarat Gabriel Sârbu.

Totodată acesta a explicat şi noul sistem de tarifare ce va fi introdus de ANRE după data de 1 iulie, şi care presupune şi notarea puterii calorifice pe facutră.

" De la 1 iulie vom trece la un nou sistem de facturare, prin care în factura consumatorilor va fi introdusă şi puterea calorifică. Aceasta figurează şi acum, dar cu titlu indicativ. Este vorba doar de a îmbunătăţi sistemul, respectiv de a adăuga pe lângă elementul cantitate şi elemntul calitate în plata fiecărui consumator", a precizat Gabriel Sârbu.

Puterea calorifică va fi măsurată în KWh (megawatti-oră). În medie, un metru cub de gaze este echivalent cu o putere calorifică de 10,3- 10,5 KWh, iar nivelul cel mai mic este de 8,7 KWh.

Transgaz, distribuitorii şi operatorii depozitelor de gaze trebuie să trimită Autorităţiii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei, până pe 27 iunie datele privind cantităţile de gaze naturale şi puterile calorifice ale acestora.