GABRIELA FIREA și-a ales tabăra în PSD: Nemulţumirile şi supărările se spun în partid, nu la emisiuni televizate
Publicat la 12.10.2017, 13:53:00
Gabriela Firea a avut un atac la premierul Mihai Tudose. "Orice coleg care are o nemulţumire sau o supărare cred că trebuie să o afirme întâi în cadrul forurilor de conducere ale partidului şi nu la emisuni televizate. Şi eu am nemulţumiri şi le-am spus de fiecare dată în forurile statutare şi nu m-am dus la emisiuni să spun ce am de afirmat şi ce trebuie să fie reglat şi corectat în interiorul partidului", a spus Firea.
Întrebată dacă remanierea este dreptul premierului, Firea a replicat: „În tot ceea ce ţine de activitatea Parlamentului, Guvernului şi celorlalte structuri administartive, conducătorul respectivei entităţi cu siguranţă are un punct de vedere, dar atunci când este vorba despre funcţii care sunt obţinute cu susţinerea partidului care a câştigat alegerile este foarte importantă opinia partidului, oricât de mult am crede noi că am ajuns în acele posturi doar datorită charismei personale sau a calităţilor pe care le-am dobândit între timp".
Articolul integral pe ROMANIATV.NET
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
Traian Băsescu propune ieșirea din criza politică: premier independent, miniștri susținuți de partide

Politic
