Dacă vrei un smartphone de top de la Samsung, ai de ales între Galaxy S4 şi Note 3. Nu sunt mulţi producători care îţi oferă două sau trei dispozitive cu specificaţii atât de înalte. Samsung consideră, însă, că nu sunt suficiente. Intră în scenă noua serie de telefoane Galaxy F.
Cu o carcasă metalică, dispozitivul ar trebui să fie înnoit în fiecare an începând din 2014. Pentru ca utilizatorii să înţeleagă că aceste modele sunt din altă clasă, ele vor avea un preţ mai mare decât al viitorului Samsung Galaxy Note 3.
Producătorul nu a stabilit încă dimensiunile ecranului. Ele vor fi destul de importante, în condiţiile în care pe piaţă va fi disponibil câte un singur model în fiecare an. Dacă mă întrebaţi pe mine, o diagonală între 4.5” şi 5” ar fi foarte potrivită. Ceva mă face să cred că Samsung se gândeşte la ceva mai mult (5”-5.5”). Cât despre carcasă, nu poţi să construieşti un telefon premium şi să-l îmbraci în plastic. Vei fi luat peste picior. Va fi interesant de văzut dacă şi Galaxy S5 va primi o carcasă de aluminiu, odată cu modelul Galaxy F.
continuarea pe go4it.ro



