“Diferenţa o reprezintă dosarele aflate în analiză sau care necesită completarea documentaţiei. Valoarea solicitărilor de garantare depăşeşte 330 milioane de euro, media garanţiilor acordate situându-se în jurul valorii de 41.000 de euro”, se arată în comunicatul instituţiei. Aproape 46% dintre beneficiarii programului Prima Casă au ales achiziţionarea unei locuinţe de două camere, 21,76% au preferat locuinţe cu trei camere, iar 13,4% au optat pentru garsoniere.
Dintre locuinţele achiziţionate prin program, 28% au fost construite după anul 2008, iar 5% sunt solicitări pentru construcţii în curs de finalizare. În funcţie de numărul solicitărilor primite, topul pe judeţe este condus de Bucureşti şi de judeţele Cluj, Constanţa şi Braşov.
BRD şi BCR sunt băncile de la care au fost primite cele mai multe solicitări de garantare, fiind urmate de Alpha Bank, Banca Transilvania, Millennium Bank şi Raiffeisen Bank. Programul guvernamental Prima Casă, demarat în iulie, presupune garanţii de stat de un miliard de euro, prin intermediul FNGCIMM, pentru creditele ipotecare acordate de bănci la cumpărarea primei locuinţe de către persoanele fizice. Fondul a anunţat la începutul lunii octombrie că Guvernul va retrage 220-280 milioane de euro de la şapte-opt bănci implicate în programul Prima Casă, care au consumat foarte puţin din plafonul garanţiilor atribuite, şi va redistribui sumele băncilor care au acordat cele mai multe credite.
Garanţii de 330 milioane de euro pentru Prima Casă
Publicat la 16.11.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
