Gas Plus a intrat pe segmentul de exploatare din România
Publicat la 25.10.2007, 11:28:05
Compania canadiană are, prin intermediul unor societăţi off-shore, drepturi de exploatare a unor câmpuri petroliere şi gazeifere din Marea Britanie, Franţa şi România.
Ca să poată intra în acţionariatul off-shore-ului Sterling Resources Limited UK, compania italiană Gas Plus va plati doar o parte din valoarea reala a pachetului, dar va participa financiar la exploatarea zăcământului Midia. Sterling Resources a încheiat un parteneriat asemănător şi cu Petro Ventures Limited.
Conform acordului, off-shore-ul Petro Ventures va finanţa operaţiunile de forare la 5 câmpuri de extracţie, între care 2 din România. Contractul încheiat de societatea Italiană Gaz Plus cu Sterling Resources va intra în vigoare în 2008, după aprobarea acestuia de catre Agenţia Naţională a Resurselor Minerale. Practic societatea canadiană şi-a asigurat prin respectivele tranzacţii o parte din finanţarea exploatării concesionate în România.
Societatea canadiana Sterling Resources este prezentă în România prin Off-shore-ul britanic din anul 2000, cand a primit concesiunea perimetrului E III-7 Craiova. Finalizarea discuţiilor dintre Sterlin-Gas Plus-Petro Venture a dus la aprecierea acţiunilor Sterling Resources cu circa 11%, la Toronto Stock Exchange.
O tendinţă de creştere au avut şi acţiunile companiei italiene Gas Plus, tranzacţionate pe piaţa de la Milano. Acestea au câştigat însă doar puţin peste 1%. Intrarea Gas Plus în România s-a produs pe fondul respingerii de către executiv a propunerii Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale de majorare a taxelor şi redevenţelor petroliere. Alături de alte 12 companii, Sterling Resources a preluat date despre alte 26 de perimetre ce vor fi scoase la licitaţie de ANRM în vederea exploatării.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
