O portiune foarte mare cu deficit de ozon s-a format deasupra Polului Nord, iar oamenii de stiinta avertizeaza ca acest fenomen va afecta atat Scandinavia cat si Europa de Est in jurul perioadei 30-31 martie, scrie Euractiv.ro
Portiunea din stratul de ozon, care se afla deasupra Arcticii si care se subtiaza foarte repede, a fost detectata pentru prima data de o retea internationala ce cuprinde 30 de statii de sol care masoara ozonul, montate in regiunile arctice si sub-arctice, coordonare de Institutul de Cercetari Polare si Marine Alfred Wegener .
Ultimele predinctii ale institutului, bazate pe informatiile furnizate de Centrul European pentru Prognoze Meteo pe Termen mediu, constau in faptul ca stratul subtire de ozon aflat deasupra Polului Nord va afecta atat Scandinavia, cat si Europa de Est, in zilele de 30 si 31 martie.
“Pierderea de ozon se produce inca cu o viteza foarte mare si, in momentul de fata, nu vedem cum s-ar putea opri acest fenomen in urmatoarele 10-14 zile”, a precizat Markus Rex, cercetator la Institutul Alfred Wegener.
Inca se mai receptioneaza informatii privind pierderile de ozon din atmosfera, iar o echipa de cercetatori din intreaga lume intentioneaza sa transmita un comunicat prin care sa informeze populatia cu privire la acest fenomen, in cadrul unei conferinte ce va fi sustinuta la Viena, pe 4 aprilie, informează Euroactiv.ro.
Cu toate acestea este “absolut posibil” ca partile in care stratul de ozon s-a subtiat sa se traforme intr-o gaura de ozon, a adaugat Markus Rex.
“Populatia ar trebui sa fie atenta la acest fenomen, insa nu este cazul sa se ingrijoreze”, a declarat Gier Braathen, cercetator in cadrul Organizatiei Meteorologice Mondiale.
“Va puteti proteja informandu-va in permanenta cu privire la acest fenomen, purtand palarii cu boruri largi si nepetrecand foarte mult timp pe strada, in timpul verii”, a completat Gier Braathen.

