Gaz de France şi Suez mai au nevoie doar de votul favorabil al acţionarilor pentru ca fuziunea să poată avea loc
Publicat la 16.06.2008, 08:46:26
A fost plin de suişuri şi coborâşuri drumul spre fuziune al celor două mari companii franceze: anunţat în februarie 2006, proiectul a fost revizuit în septembrie 2007, după negocieri foarte dure cu palatul Elysée.
Noua schemă prevede un schimb de 22 de acţiuni Suez pentru 21 de titluri GDF şi, pentru compensarea diferenţei de valoare dintre Gaz de France şi Suez, listarea la Bursă a unui pachet de 65 de procente din capitalul Suez Environnement. Pe 22 iulie, noul grup, care se va numi GDF Suez, va fi cotat şi el pe piaţă. Şeful său va fi actualul Preşedintele - Director General al Suez.
Anul trecut, Gaz de France şi Suez au raportat împreună un profit net de 5,6 miliarde de euro şi o cifră de afaceri de 74,3 miliarde de euro. Cele două companii au confirmat că se aşteaptă, până în 2010, la un profit înainte de taxe de aproximativ 17 miliarde de euro. Gigantul energetic, al cărui acţionar principal, cu 35,6 la sută din capital, va fi statul, plănuieşte investiţii de 10 miliarde pe an între 2008 şi 2010.
Conducerea spune că va distribui acţionarilor 50 la sută din profitul net, cu o creştere a dividendului de 10 până la 15 la sută pe an. GDF Suez va deţine 35 de procente din capitalul Suez Environnement, o companie cu 62.000 de salariaţi şi o cifră de afaceri de 12 miliarde de euro. 12% din capital le revine principalilor acţionari ai Suez, 2 la sută salariaţilor în vreme ce 51 de procente vor fi scoase pe piaţă.
Listarea va avea loc în aceeaşi zi în care va ieşi pe Bursă şi noul Grup, GDF Suez: pe 22 iulie.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
