money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Gazele naturale se vor scumpi cu 5% din octombrie, estimează ANRE

Publicat la 11.09.2008, 11:51:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Gazele naturale se vor scumpi cu 5% din octombrie, estimează ANRE

Ministerul Muncii vrea să nu fie luat pe nepregătiete şi a iniţiat un proiect prin care cere ca ajutoarele pentri încălzire să fie majorate cu 18% din noiembrie. Cererea se bazează pe o estimare a ANRE, potrivit căreia preţul gazelor va creşte cu cinci la sută din octombrie. În schimb, comisiile de specializate din parlament vor cere, în zilele următoare, explicaţii privind motivele acestei noi solicitări de creştere a tarifelor.

"În cadrul Comisiei de anchetă privind creşterea preţurilor la energie în general şi gaze naturale în mod special, o sa invitam reprezentantii Autorităţii şi, pe lângă operatori, şi ai consumatorului să solicităm premierului şi preşedintelui Autorităţii să nu recurgă la această majorare", a spus Iulian Iancu, deputat PSD.

Miercuri, distribuitorii au cerut scumpirea gazelor cu zece la sută de la 1 octombrie, pe motiv că majorarea din iulie nu le acoperă cheltuielile.

Gazele s-au scumpit ultima dată în iulie, cu 12,5%.

Sursa: Realitatea TV

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite