Astfel, Gazprom a înregistrat în prima jumătate a anului un profit net de 305,8 miliarde ruble (7,1 miliarde euro) faţă de 609,3 miliarde ruble (14,1 miliarde euro) în primul semestru din 2008, potrivit unui comunicat al grupului.
În plus, cifra de afaceri a Gazpom a scăzut cu 6,6% faţă de primele şase luni din 2008, la 1.640 miliarde ruble (38 miliarde euro), ca urmare a scăderii vânzărilor de gaze în Rusia şi a diminuării vânzărilor de produse rafinate.
Cheltuielile operaţionale ale grupului au crescut cu 16% în acelaşi interval, la 28 miliarde euro, după ce costurile pentru gazul cumpărat de Gazprom au crescut de peste două ori. Creşterea provine în special de la "majorarea preţului gazului din Asia Centrală, care a fost compensată doar parţial de reducerea cheltuielilor fiscale, de personal şi alte cheltuieli", se mai arată în comunicat.
Datoriile Gazprom au sporit în primul semestru din 2009 cu 31%, până la 1.335 miliarde ruble (31 miliarde euro). Grupul, care exportă 65% din gazele naturale în Europa, a fost afectat puternic de căderea cererii de pe vechiul continent, ca urmare a crizei economice şi financiare.
Imperiul Gazprom, clădit pe baza fostei industrii sovietice a gazelor naturale, controlează un sfert din rezervele mondiale de gaz şi reprezintă circa 8% din produsul intern brut al Rusiei, furnizând un sfert din consumul european de gaz.
Gazprom a afişat pentru primul semestru un profit net înjumătăţit
Publicat la 09.11.2009, 10:26:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
