Lovitură după lovitură în conflictul dintre Moscova şi Kiev. Preşedintele rus a declarat astăzi că Gazprom a suferit o pierdere de 1,1 miliarde de euro de la începutul anului, din cauza disputei cu Ucraina. Şi suma ar putea creşte pentru că gazul rusesc nu trece de graniţă ca să ajungă la clienţi.
Gigantul rus i-a acuzat pe reprezentanţii Naftogaz că nu permit tranzitarea gazului rusesc destinat Balcanilor. În acest război, când doi se bat, nici măcar al treilea nu mai câştigă. Europa este primul perdant al acestei lupte, dacă ţinem cont de dependenţa unor state de gazul rusesc. Până la o rezolvare clară a situaţiei, sistarea livrărilor de gaze naturale de către Gazprom, catalogată de unii drept "instrument de acţiune politică", iar de alţii, "şantaj", a dat fiori întregii Europe.
Criza gazului pare în acest moment departe de a lua sfârşit. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc, iar deschiderea robinetului de gaze rămâne deocamdată o promisiune nerespectată. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso a ameninţat Rusia şi Ucraina că mai multe companii de gaz vor acţiona în justiţie Gazprom şi Naftogaz, dacă nu vor fi reluate urgent livrările. Barroso a mai spus că va coordona statele membre la o acţiune concertată, pentru a găsi metode alternative de aprovizionare energetică şi de tranzit.
Primul ministru ucrainean, Iulia Timoşenko, a promis însă reluarea tranzitului de gaz spre Europa, dacă Rusia îl va furniza din nou Ucrainei.


