money.ro
Actualitatemoney.ro

Gazprom va livra Transnistriei gaze la aceleaşi preţuri pe care le practică în cazul Republicii Moldova

Publicat la 27.02.2008, 14:06:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Gazprom va livra Transnistriei gaze la aceleaşi preţuri pe care le practică în cazul Republicii Moldova

Gazprom nu va livra Transnistriei gaze la preţuri preferenţiale, ci la aceleaşi tarife care sunt practicate şi pentru Republica Moldova, transmite corespondentul NewsIn la Chişinău, după o întâlnire a liderului transnistrean Igor Smirnov cu direcţia concernului rus.

Potrivit serviciului de presă al liderului de la Tiraspol, până în 2011 costul a o mie de metri cubi de gaze urmează să ajungă şi în Transnistria la nivelul preţurilor europene – 257 dolari. O altă chestiune sensibilă discutată la întâlnirea care a avut loc marţi, a fost problema datoriei Transnistriei către Gazprom. Regiunea separatistă, care are o populaţie de aproximativ 700.000 locuitori, are o datorie de peste 1,677 miliarde dolari faţă de Gazprom, ceea ce înseamnă aproximativ 2.300 de dolari pe cap de locuitor, în condiţiile în care salariul mediu nu depăşeşte 80 dolari. Numai anul trecut, datoria Transnistriei la gaze a crescut cu peste 200.000 dolari.

După discuţii, reprezentantul Gaprom, Anatoli Pomîşaliski, a declarat că s-a convenit asupra "unui program de achitare a acestei datorii, dar şi unui complex de măsuri care prevăd schimbarea politicii tarifare practicate faţă de Transnistria". Oficialul nu a dat alte detalii referitoare la modul în care Transnistria ar urma să-şi achite datoria la gaze. Se ştie însă că Gazprom este interesat de preluarea pachetului de acţiuni de aproximativ 30% ce revine Transnistriei în compania mixtă Moldova-Gaz, unde concernul rus deja deţine 50% plus o acţiune.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite