Gazprom vrea 10% din piaţa franceză a gazelor naturale
Publicat la 03.01.2008, 10:58:34
"În anul acesta (2007) am livrat aproximativ 500 de milioane metri cubi de gaze naturale direct către consumatorii finali din Franţa. Acest volum va creşte în perioada ce va urma. Sperăm să atingem nivelul de 10% în următorii patru-cinci ani", a declarat Medvedev pentru cotidianul francez.
"Piaţa franceză este una din primele cinci ca importanţă pentru Gazprom", a adăugat acesta.
Întrebat dacă Gazprom are planuri legate de realizarea unor achiziţii în Europa, oficialul rus a spus că "momentan nu există planuri concrete în acest sens, însă vom analiza această posibilitate, în cazul în care vor apărea condiţii favorabile".
Medvedev a precizat că preţul achiziţiilor trebuie să fie "rezonabil" iar achiziţia trebuie să fie "strategică" şi conformă "cerinţelor organelor de reglementare".
“Analizăm modalităţile prin care putem coopera şi mai bine, mai ales după fuziunea dintre GDF şi Suez, care va da naştere unui gigant al pieţei gazelor naturale lichefiate”, a afimat Medvedev.
Oficialul rus a adăugat că este prea devreme pentru a oferi detalii despre o posibilă cooperare între Gazprom şi grupul petrolier francez Total, privind dezvoltarea zăcământului Astrahan.
“Suntem încă în faza discuţiilor preliminare. Proiectul Astrahan prezintă dificultăţi tehnice şi vom analiza detaliile acestei cooperări. Este prea devreme pentru a oferi informaţii despre forma acesteii cooperări”, a precizat Medvedev.
Gazprom a declarat în noiembrie 2007 că analizează posibilitatea semnării unui parteneriat cu Total privind dezvoltarea zăcământului Astrahan, unul dintre primele zece deţinute de grupul rusesc, cu rezerve potenţiale de 2,5 miliarde metri cubi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
