GDF Suez a pornit cu dreptul. Primele rezultate financiare după fuziunea dintre Gaz de France şi Suez au confirmat estimările privind majorarea câştigurilor din acest an. Veniturile GDF Suez au crescut cu 17%, la peste 43 de miliarde, iar câştigurile înainte de impozitare au sporit cu 20 de procente, până la 8,1 miliarde de euro.

Şi profitul operaţional al companiei a avansat cu 20%, la 5,5 miliarde de euro. Aceste cifre i-au asigurat grupului o creştere de 14 procente a profitului pe primul semestru din acest an, până la 3,4 miliarde de euro. Cea de-a doua mare companie energetică din lume va acorda un divident de 0,80 de euro pe acţiune, iar acesta va creşte cu aproximativ 10-15% pe an până în 2010. GDF Suez a prezentat şi perspectivele de dezvoltare pe termen scurt şi mediu.

Astfel, grupul mizează pe un câştig înainte de impozitare de 17 miliarde de euro în 2010. Din planurile sale de viitor, GDF Suez a anunţat că va răscumpăra acţiuni în valoare de un miliard de euro până la sfârşitul acestui an şi va începe un program de investiţii industriale de 30 de miliarde de euro în perioada 2008-2010.

Gaz de France este acţionarul majoritar al Distrigaz Sud. În ceea ce priveşte compania din România, raportul financiar menţionează cheltuieli de capital de 31 de milioane de euro, sumă ce reprezintă jumătate din totalul cheltuielilor de capital la nivelul companiei Gaz de France în primul semestru.