Prima tranzactie in sistemul ePayment a avut loc pe 17 iulie 2004, in magazinul Twister.ro si a avut valoarea de 2,5 milioane lei (ROL).
„In cei patru ani si jumatate care au trecut de atunci, atat solutia ePayment, cat si comertul electronic romanesc au crescut intr-un ritm spectaculos. In decembrie 2004 tranzactionam deja peste 100 de comenzi lunar, la finalul anului 2005 depasisem 1000 de comenzi lunar iar la inceputul anului 2007, numarul lunar al comenzilor procesate de ePayment depasea 10.000 de comenzi. In acest moment, avem aproximativ 50.000 de comenzi finalizate, intr-o luna. Daca estimarile se dovedesc a fi corecte, anul viitor vom procesa tranzactia cu numarul 2 milioane”, a declarat Carmen Sebe, directorul general al companiei.
In perioada 2005-2008, in luna februarie s-au inregistrat cele mai putine vanzari, totalizand putin peste 51.000 de tranzactii, in timp ce in luna decembrie au avut loc cele mai mari vanzari, cu 102.500 tranzactii, potrivit datelor furnizate de companie.
Cele mai multe vanzari in perioada 2005-2008 au fost realizate la inceputul saptamanii, zilele de luni si marti totalizand aproximativ 330.000 dintre comenzi, iar intervalul orar preferat de clienti pentru comenzi online a fost 11.00 – 12.00 si 17.00 -20.00.





