money.ro
Actualitatemoney.ro

Gena de businessman

Publicat la 28.08.2006, 17:55:11

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Gena de businessman

Este cunoscut ca directorul agentiei de turism CMB Travel, careia i-a imprumutat initialele numelui sau. Cristian Mihai Balcescu, unul din jucatorii importanti pe piata turistica romaneasca, se numara printre putinii jucatori romani pe pietele internationale de capital.  

Valoarea portofoliului sau o estimeaza la 20-30 de milioane de euro. Considera ca ar fi putut avea dublu, dar a trecut prin cateva caderi ale burselor. Referitor la portofoliul sau spune ca este destul de prudent. “Sunt conservator la bani. Decat sa castig o suma in scurt timp, mai bine castig aceeasi suma intr-un interval mai mare”, precizeaza Cristian Mihai Balcescu.  

Cu toate ca piata romaneasca de capital este una emergenta nu investeste la Bursa de Valori Bucuresti, spune ca asteapta momentul unei legislatii europene. “Poate ca in urmatorii ani o sa ma gandesc si la BVB”.  

Milionar inainte de 1989 

In urma cu aproape 23 de ani Cristian Mihai Balcescu a mostenit o avere fabuloasa. “Am primit o scrisoare prin care eram anuntat ca sunt singurul mostenitor al companiei detinute de unchiul meu in Germania”, isi aduce aminte directorul CMB Travel.  Asa a devenit Cristian Mihai Balcescu proprietarul unei importante companii de import-export din Germania si totodata milionar in marci germane. 

Compania se ocupa cu importul si exportul de legume si fructe exotice pe piata occidentala, iar cifra de afaceri era de peste 300 de milioane de marci, spune Cristian Mihai Balcescu cum a intrat vrand-nevrand in lumea afacerilor.

Despre unchiul sau directorul de la CMB Travel isi aminteste ca era un om de afaceri innascut. “Devenise un prosper om de afaceri in Romania, dar dupa al doilea Razboi Mondial a fost fortat sa plece, insa a demonstrat ca spiritul antreprenorial nu tine cont de loc, asa a reusit sa puna bazele unei puternice companii in Germania”, spune Cristian Mihai Balcescu.  

A negociat cu Ion Iliescu 

Mostenirea i-a dat ceva batai de cap. Dupa ce a anuntat ca vrea sa plece din tara, l-au chemat la Partid si au insistat sa nu plece din tara, sa lichideze afacerea acolo si sa vina in Romania.  Vreme de opt luni de zile a trecut pragul diversilor oameni care aveau putere de decizie la vremea aceea. “Am ajuns si la Ion Iliescu, care era presedintele Consiliului National de care tinea institutia la care lucram. Avea o personalitate purtenica, dar nu era arogant”.

Pe atunci era seful unui serviciu de organizare a muncii. De asemenea,  absolvise de doi ani Academia de Studii Economice. Cartea sa de vizita dadea destul de bine in ochii Partidului Comunist.  In final, dupa ce a adus ceva capital strain in tara a reusit sa plece in Germania. 

Capitalismul l-a luat prin surprindere 

La 34 de ani trebuia sa managerieze o companie importanta de import-export din Germania. Cu toate ca avea un minim de cunostinte de economie, terminase ASE-ul, a avut dificultati manageriale la inceput.  A pierdut destul de multi bani pentru ca nu a stiut ce trebuia sa faca. Cu toate ca a pierdut multi bani, a ramas cu o suma considerabila, aproximativ 37 de milioane de marci.  Intr-un final, a ales sa-i coopteze pe cei doi directori pe care ii avea unchiul sau la firma, ca asociati. Daca nu ar fi luat aceasta decizie, cei doi directori ar fi falimentat compania prin infiintarea unei alte companii paralele. Prin aceasta mutare, Cristian Mihai Balcescu a reusit sa pastreze business-ul mostenit.  

In 1992 si-a deschis firma in Romania

Dupa doi ani de la Revolutie a  revenit in Romania pentru a petrece sarbatorile. De altfel, aceste vizite au devenit obicei in familia Balcescu. La un moment dat un prieten avocat l-a indemnat sa-si faca o firma. Cu toate ca nu avea de gand sa deschida o afacere in Romania, a fost de acord cu infiintarea acesteia, conform modei vremii. S-a folosit de firma la sfarsitul lui 1994, cand a adus citrice din Grecia. Acesta a fost primul pas in afaceri pe teritoriul Romaniei.  Dupa un timp si-a dat seama ca aceasta afacere nu functioneaza asa cum ar trebui.

“Eu stateam si vamuiam tirurile cu marfa, iar pe langa mine treceau zeci de tiruri turcesti care treceau fara a fi vamuite”, isi aminteste Cristian Mihai Balcescu. In 1996 prin intermediul unui amic s-a asociat un un tanar din Ministerul Turismului pentru a deschide o agentie de vanzare de bilete de avion.  

De  8 ani pe piata de turism

Astfel, in 1997 a deschis alaturi de partenerul sau agentia CMB Travel. El a venit cu capitalul, iar partenerul cu cunostintele si managementul. Pentru ca partenerul si-a facut propria agentie, afacerea nu a avut o viata lunga. Atunci a decis ca partenerul de viata sa devina si partener de business. In prezent, afacerea lui Cristian Mihai Balcescu are 8 ani de activitate, o cifra de afaceri de sase milioane de euro si un profit de doi la suta.  

Cifra de afaceri este impartita egal intre produsele turistice si vanzarea de bilete.  De curand a lansat un nou produs turistic. “Am un partener  in industria farmaceutica pentru care oferim acest produs. Practic este o recompensa, o bonificatie nonmonetara pe care o ofera o companie unui angajat sau unei companii partenere. Este un produs viu”, spune Cristian Mihai Balcescu.  In viitorul apropiat vrea sa dezvolte agentia de turism CMB Travel on-line, care sa fie mai mult decat un portal.   

Dobrica Neacsu, editor The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite