money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Generali PPF a cumpărat 16,87% din Ardaf, pentru 20,2 milioane lei

Publicat la 03.07.2009, 12:06:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Generali PPF a cumpărat 16,87% din Ardaf, pentru 20,2 milioane lei
Astfel, Generali PPF a ajuns să deţină 98,87% din Ardaf, după ce a preluat de la acţionarii minoritari circa 183 milioane de titluri pentru 20,23 milioane lei (4,81 milioane euro), potrivit informaţiilor furnizate pentru NewsIn de către intermediarul ofertei, ING Bank România.

Generali PPF Holding BV, care deţinea anterior 82% din Ardaf în mod indirect, a desfăşurat în perioada 5 iunie - 3 iulie 2009 o ofertă publică de preluare obligatorie, prin care intenţiona să cumpere 18% din capitalul asiguratorului, oferindu-le acţionarilor minoritari, printre care se numără şi firma Nova Trade, un preţ de 0,11 lei/titlu.

Oferta iniţiată de Generali PPF a iscat o controversă, după ce firma Nova Trade, vehiculul financiar al lui omului de afaceri Dan Adamescu, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la preţul de ofertă fixat de acţionarul majoritar.

Astfel, la sfârşitul lunii trecute, Nova Trade a solicitat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) să suspende oferta publică de preluare pe care o derulează grupul Generali PPF la Ardaf, cerând oferirea unui preţ echitabil acţionarilor minoritari, însă arbitrul pieţei a respins contestaţia, motivând că preţul fixat este unul just, conform normelor şi regulamentelor în vigoare.

În cererea adresată CNVM, casa de avocatură a Nova Trade arăta că o serie de evenimente corporative de la Ardaf au afectat determinarea unui preţ corect pentru oferta de preluare.

"Anul trecut, la Ardaf a fost o diminuare de capital social şi ulterior o majorare, procedeu care se numeşte metoda acordeonului. Diminuarea de capital social a redus numărul titlurilor din posesia acţionarilor, iar majorarea ar fi trebuit să sporească acţiunile pe care le aveau aceştia, numai că majorarea s-a făcut la un preţ dublu faţă de piaţă", explica în urmă cu câteva zile Cristian Duţescu, partenerul principal al casei de avocatură, reprezentantul legal al Nova Trade.

Ca urmare, în cadrul majorării de capital a subscris doar acţionarul majoritar.

Asigurătorul Ardaf a afişat o pierdere de aproape 36 milioane lei (8,38 milioane euro) în primul trimestru din acest an, comparativ cu un profit net de 434.380 lei în acelaşi interval, pe afaceri în scădere cu 39%.

Ardaf are un capital social de 109 milioane lei, divizat în 1,09 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Compania este deţinută indirect de grupul Generali PPF Holding BV, prin Iberian Structured Investments IBV.

Valoarea de piaţă a companiei este de 117,72 milioane lei (28,01 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 0,108 lei, stabilită în şedinţa de tranzacţionare de joi. Titlurile Ardaf se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul ARDF.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite