Generalul Badalan paraseste definitiv armata, in locul lui la SMG vine viceamiralul Gheorghe Marin, seful fortelor navale. Şeful SMG, Eugen Bădălan, i-a cerut marţi, preşedintelui Băsescu, trecerea sa în rezervă, în locul său urmând a fi numit viceamiralul Gheorghe Marin, au declarat pentru agenţia NewsIn surse din MApN.
Generalul Eugen Bădălan a avut, marţi, o întrevedere de aproape două ore, cu preşedintele Traian Băsescu, în finalul căreia şeful SMG i-a solicitat trecerea în rezervă.
Procedura prevede ca cererea de trecere în rezervă să fie înaintată preşedintelui de către ministrul Apărării. Eugen Bădălan, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că refuză să se pună la dispoziţie şi preferă să-i ceară preşedintelui Traian Băsescu trecerea în rezervă.





