money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

Geoană: Opoziţia şi Ponta au numai de pierdut din schimbarea mea

Publicat la 07.11.2011, 17:36:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Geoană: Opoziţia şi Ponta au numai de pierdut din schimbarea mea

Geoană s-a arătat preocupat de costurile politice pe care le presupune pentru opoziţie înlocuirea sa de la preşedinţia Senatului. "Mă uit cu mânhnire la situaţia creată pentru că nu ne face bine. Ce înţelege electoratul PSD sau USL din ţară sau cei nehotărâţi care nu şi-au făcut încă o opinie, văzând că lideri importanţi intră într-o astfel de conversaţie? Cred că numai de pierdut are opoziţia şi Victor Ponta, personal", a declarat Geoană, după încheierea şedinţei de plen a Senatului.

 

Întrebat dacă va supune votului plenului propunerea grupului PSD de înlocuire a sa din funcţie cu Titus Corlăţean, Geoană a precizat că aşteaptă ca această propunere să fie făcută sub formă scrisă. "Propunerea, dacă este făcută în termeni regulamentari, va ajunge pe filiera firească a Biroului Permanent al Senatului şi apoi un eventual vot în plen, dacă sunt întrunite condiţiile regulamentare. Nimeni nu a făcut ceva scris, s-a văzut doar o intenţie şi un anunţ politic. De obicei, între intenţie şi fapte este o distanţă foarte mare", a comentat Geoană.

 

"Cu privire la situaţia din Senat, eu unul sunt călit în astfel de lupte, cum au fost încercări şi din alte părţi. Să vedem cum se termină", a conchis preşedintele Senatului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite