România începe să pară, privită de la distanţă, un loc din care trebuie să evadezi. Şi încă repede, pentru că nu cunoşti natura răului care va urma. Neplăcutul sentiment se accentuează atunci când auzi că nu-ştiu-care vedetă sau nu-ştiu-care scriitor şi-a făcut bagajele sau se pregăteşte să şi le facă, scârbit de ceea ce se întâmplă în ţară.
Multă lume a constatat pe propria-i piele că nici în străinătate nu curge lapte şi miere la colţ de stradă, însă acolo lucrurile sunt (sau par a fi) predictibile, măcar pe termen mediu. Asta, cu atât mai mult, în cazul în care “străinătatea” pe care o avem în vedere este America de Nord.
Dar care este, de fapt, “secretul” nord-americanilor? Enunţat pe scurt, nivelul calităţii vieţii rezultă din măsura în care se respectă regulile. Ceea ce nu înseamnă însă că fenomene precum corupţia, trădarea sau incompetenţa sunt inexistente. Diferenţa faţă de societatea românească actuală este că, acolo, aceste fenomene sunt controlabile şi nu afectează traiul zilnic al cetăţeanului american sau canadian.
Un exemplu concret: Montrealul, cel mai mare oraş francofon după Paris şi, cândva, “perla Canadei”, este acum în fierbere din cauza unui megascandal de corupţie. Firele necuratei poveşti duc până la primarul Gerald Tremblay (70 de ani), un politician cu o educaţie aleasă şi cu o carieră onorantă – absolvent al Harvard Business School, ministru federal al Industriei şi Comerţului între 1989 şi 1994 şi primar al metropolei din 2002.
Din audierile desfăşurate de către membrii Comisiei Charbonneau – înfiinţată de Guvernul provinciei Québec pentru a ancheta activităţile de tip mafiot din industria construcţiilor – rezultă că partidul primarului Tremblay încasa 3% din contractele pe care Primăria le acorda firmelor de construcţii, iar mafia italiană lua un procent de 2,5. Bineînţeles, toate aceste acuzaţii vor trebui dovedite în instanţă, însă audierile de până acum descoperă “scheletele” ce se ascund în dulapurile unor mari administraţii locale. Merită adăugat şi faptul că primarul oraşului Laval, din vecinătatea Montrealului, Gilles Vaillancourt, care se află în funcţie de 22 de ani, a fost “vizitat” de poliţiştii anticorupţie atât la sediul instituţiei pe care o conduce, cât şi la locuinţele pe care le deţine.
Concluzia este simplă: Justiţia canadiană nu se sfieşte să ia la bani mărunţi notabilităţile momentului şi nu se “autosesizează” la sugestia protectorilor politici ai unor înalţi magistraţi.
O altă pildă de bune practici publice vine tot din actualitatea canadiană. Jeffrey Paul Delisle, ofiţer de marină, este pasibil de pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat de acuzaţiile de spionaj împotriva ţării sale. Prin avocatul său, sublocotenetul Delisle a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea altui stat. Audierile în acest caz se vor defăşura, cu uşile închise, pe 10 şi 11 ianuarie 2013. Mai exact, militarul canadian a fost arestat pentru că a dezvăluit, contra unei sume lunare de 3.000 de dolari, informaţii clasificate obţinute de SUA, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă prin interceptarea semnalelor radio şi radar. La scurt timp după incident, mai mulţi diplomaţi ruşi aflaţi în Canada au fost expulzaţi, însă Moscova a negat orice legătură între cele două evenimente.
Spectacolul mediatic din jurul unui asemenea subiect nu avea cum să lipsească nici în America de Nord. Fosta soţie a sublocotenetului Jeffrey Paul Delisle a schiţat portretul social al acestuia pentru prestigiosul ziar “The Globe and Mail” – tată responsabil a patru copii, preocupat de situaţia familiei sale. Trimitere în prima pagină, dar în niciun caz deschidere de ziar şi niciun detaliu picant care să ducă spre genul tabloid. O exclusivitate tratată profesionist, pe o temă la care nord-americanii sunt sensibili, fără a cădea în demagogie ieftină. Patriotismul se practică aici în mod decent, astfel încât nu poate deveni o temă de campanie, aşa cum se întâmplă, din nefericire, la noi. Toţi par conştienţi că securitatea fiecăruia depinde în mare măsură de a celorlalţi şi că sunt datori să păstreze neschimbată reţeta socială care le-a adus bunăstarea.
În paranteză fie spus, dacă te apuci să faci slalom pe o autostradă nordamericană, la volanul propriei maşini, ceilalţi şoferi vor telefona imediat la poliţie pentru ca tu, în scurt timp şi pentru multă vreme, să nu mai pui în pericol viaţa altora. Aşadar, responsabilitatea civică nu se confundă cu turnătoria şi nici cea instituţională cu vinderea secretelor ţării pentru menţinerea puterii, aşa cum se întâmplă pe la noi, din anii `90 încoace.
Marea lecţie pe care un politician balcanic o poate învăţa de la canadieni este că nu au duşmani şi nici măcar adversari, ci doar potenţiali parteneri. Însă ei ştiu să impună reguli, chiar şi în negociere, iar asta este în avantajul tuturor părţilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
