Probabil citiţi aceste rânduri în preajma “sfârşitului” iminent al planetei pe care ne ducem zilele, “sfârşit” prezis cu patos de câţiva contemporani neliniştiţi. Dar lucrurile cu adevărat rele nu se termină întotdeauna repede, ci pot să te chinuiască îndelung. Starea generală a “bolnavului” nu dă semne de ameliorare nici în Europa, nici pe continentul nord-american, în timp ce lumea occidentală pare să nu înţeleagă economic Asia, dispusă la sacrificii individuale pentru un bine colectiv, ce-i drept, deocamdată destul de îndepărtat.

 

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a avertizat la mijlocul lui octombrie, în cadrul reuniunii anuale a FMI şi a Băncii Mondiale, că există riscul supraîncălzirii economiilor emergente, din cauza măsurilor excepţionale luate de băncile centrale din Statele Unite şi Europa, confirmând îngrijorările exprimate de o serie de ţări, printre care şi Brazilia. Pentru a preveni încetinirea creşterii economice, mai multe bănci centrale – Rezerva Federală a SUA, Banca Centrală Europeană şi Banca Japoniei – au relaxat politicile monetare, injectând lichidităţi masive în circuitul financiar pentru a reduce considerabil dobânzile cheie, la un nivel cât mai apropiat de zero. Unele ţări emergente consideră că astfel de măsuri le destabilizează economia prin atragerea fluxurilor speculative şi prin aprecierea artificială a monedelor naţionale, în detrimentul exporturilor.

 

Termenul de “război al valutelor” a fost folosit pentru prima dată de ministrul brazilian al finanţelor, Guido Mantega, anul acesta, la Tokyo, acolo unde Christine Lagarde a vorbit despre riscul supraîncălzirii economiilor emergente. Despre “războiul valutelor” vom mai auzi cu siguranţă, dat fiind că politicile guvernului american au fost şi vor fi percepute de creditorii săi din lumea emergentă ca ducând la deprecierea dolarului. Unii dintre magnaţii americani sunt însă şi mai pesimişti în ceea ce priveşte anul care bate la uşă. Milionarul îndrăgostit de Asia, Jim Rogers, spune că, din cauza guvernului SUA care a tipărit şi va tipări sume uriaşe, anul viitor va fi extrem de prost pentru bursele americane. “Anul 2013 va fi foarte rău. Dumnezeu ştie ce se va întâmpla în 2014 (…) Prima mare greşeală a crizei a fost tipărirea de bani şi a doua faptul că nu au lăsat oamenii să falimenteze. Sistemul s-ar fi curăţăt şi ar fi luat-o de la capăt”, a afirmat Jim Rogers în faţa jurnaliştilor de peste ocean. El este convins că, în cele din urmă, pieţele vor rămâne fără bani şi că “data viitoare când vom avea o problemă va fi mai rău ca în 2008”. “Doctor Doom”, Nouriel Roubini, şi-a făcut şi el cunoscute previziunile sumbre pentru 2013. Roubini vede SUA în recesiune şi o agravare a crizei datoriilor în zona euro. Din peisajul horror al “proorocului crizei” face parte şi aterizarea forţată a economiei chineze, dar şi un război devastator cu Iranul, toate acestea conducând spre o situaţie mai gravă decât cea din 2008-2009. “Anul viitor cutia va deveni prea grea pentru a mai putea fi rostogolită pe drum. Vom avea o furtună perfectă”, prevede Nouriel Roubini.

 

Nici laureaţii premiului Nobel Paul Krugman şi Michael Spence nu cred că lucrurile merg spre bine. Ei au estimat posibilitatea ca Statele Unite să reintre în recesiune la un procent îngrijorător – 50%. Dar şi mai îngrijorătoare este perspectiva unei conflagraţii mondiale, invocată (deja) de prea multe voci cunoscute în spaţiul public occidental, printre care şi George Soros. Unde se află însă România în toate aceste dezbateri şi preocupări? Aţi ghicit, nicăieri. Fără industrie, cu o datorie din ce în ce mai mare şi cu rezervele energetice puse sub semnul întrebării, ţara noastră este şi “victima colaterală” a luptei pentru putere politică, dusă de nebănuite grupuri de interese. Este inutil să mai spunem că un dram de coerenţă administrativă şi de linişte socială sunt condiţiile minime pentru supravieţuire, într-un an ce se anunţă din ce în ce mai complicat. America se uită atent la ea însăşi, iar Europa nu scapă din ochi America.

 

Este clar că a venit vremea ca fiecare să-şi facă ordine în propria ogradă, şi încă repede. Ai noştri or fi înţeles asta, măcar în ceasul al doisprezecelea? La cum stau lucrurile azi, România aproape că nu contează în jocul global, iar şansele de a reintra în cărţi sunt minime, fără investiţii în domenii-cheie precum cercetarea, educaţia şi sănătatea. Mai puneţi şi politica externă pentru a avea tabloul complet. În aceste condiţii, loviturile unei depresiuni economice prelungite ar fi mai groaznice decât un tsunami. Dacă mai adăugăm, după gust, şi o mână de lideri politici iresponsabili, ciorba apocaliptică începe să se lege.