George Țucudean, campion cu FCSB, Viitorul dar și cu echipa din Gruia, s-a săturat să tremure pentru trofeu până în ultimul meci al sezonului.   Tocmai de aceea, golgheterul la zi al Ligii 1 mărturisește că speră să primească medaliile de aur duminică, după jocul cu CSU Craiova, din penultima etapă.   ” Toate titlurile mele sunt cucerite în ultima etapă, cu Viitorul, cu FCSB, anul trecut cu CFR, acum îmi doresc să câștigăm în penultima etapă. În meciurile importante, decisive, în care a jucat cel puțin o repriză, a ieșit bine pentru noi, sper să se întâmple așa și cu Craiova” – George Țucudean, atacant CFR Cluj.   Fotbalistul lui Dan Petrescu afirmă că nici o echipă nu a fost mai bună decât CFR în acest sezon și se mândrește cu faptul că formația ”vișinie” a trecut peste momentele grele și a demonstrat constanță și forță în joc.   ” Noi am depins de noi tot campionatul, pe munca noastră am ajuns în fruntea clasamentului, nu ne-a interesat ce au făcut alții, am condus campionatul de la A la Z” - George Țucudean, atacant CFR Cluj.   Cum era de așteptat, presiunea este la cote mari în Gruia înainte de meciul care poate decide titlul. Clujenii nu se sperie însă și spun că sunt pregătiți să ia cel puțin un punct din disputa cu oltenii.   ”Ar fi păcat să facem o prostie pe final. Ne-am dorit să dovedim că titlul câștigat sezonul trecut nu a fost o întâmplare și că suntem o echipă mare, așa că trebuie să batem Craiova și să terminăm din nou pe primul loc” - George Țucudean, atacant CFR Cluj.   Interviul integral îl puteți urmări AICI